Două din proiectele afișate pe ordinea de zi a ultimei ședințe a Consiliului Local al Sectorului 1 au fost „ascunse” subit, după ce edilul Daniel Tudorache și-a dat seama că mai are nevoie de niște avize, motiv pentru care consilierii locali USR și PNL Sector 1 au și făcut vâlvă la începutul ședinței.
Cele două proiecte prevedeau achiziționarea a 215 de apartamente de la Mihai Leonard Rotaru, unul dintre miliardarii României, patronul Rotary Construcții, și de la un fost membru în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica.
Potrivit proiectelor retrase de pe ordinea de zi, firma Village Development SRL, deținută de Mihai Rotaru, urma să vândă apartamentele, cu peste 100 milioane de lei, Primăriei Sectorului 1.
Locuințele, situate în nordul Bucureștiului, pe Drumul Nisipoasa 42-44, sunt greu accesibile. Asta nu a contat în documentație, fiind punctat foarte puțin gradul de accesibilitate, la fel ca și gradul de rezistență seismică.
Totodată, în cele două proiecte se mai prevedea achiziționarea a 25 de imobile, tot pentru locuințe sociale, de la firma Bedamiro Holding Parcări Construct, care a construit pe un teren cumpărat de la Rotary cu ani în urmă.
Societatea Bedamiro, care trebuia să vândă cele 25 de imobile Sectorului 1, este deținută de două persoane: Ștefan Olaru și Mirel Alexandru Marcu. Cel din urmă a fost membru în Consiliul de Administrație de la Nuclearelectrica. El este si proprietarul unei firme de construcții numite Seven Hills. Coincidență sau nu, fostul consilier de la Sectorul 1, Teodor-Cristian Dumitrescu, a fost angajat la Seven Hills, potrivit datelor apărute în presă.
Se pare că edilului Sectorului 1 nu i-a păsat nici de faptul că, în urma unei sesizări făcute de Asociația „Salvați Cartierele Bucureștii Noi și Dămăroaia”, Inspectoratul de Stat în Construcții a spus că blocul de pe Șoseaua Bucureștii Noi are o autorizație de construcție care nu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale. Acum, Tudorache caută să repună pe ordinea de zi cele două proiecte controversate într-o viitoare ședință a Consiliului Local.