Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că în București există aproape 500.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, iar direcțiile de asistență sociale trebuie sprijinite, deoarece nu au capacitatea să le ajute pe toate în aprovizionarea cu hrană și medicamente.
“Mai exact, 483.000 de persoane au peste 65 de ani în Capitala României. Vă dați seama că este un efort foarte mare, un efort imens pe care trebuie să îl facă atât Primăria Capitalei, cât și cele șase primării de sectoare, prin direcțiile noastre sociale și prin Polițiile locale, care sunt acum coordonate de Poliția națională.
Am luat deja legătura cu colegii de la sectoare. De asemenea, cu reprezentanții Poliției, în primul rând, pentru a identifica aceste persoane. Fac apel și la președinții asociațiilor de proprietari să ne ajute, să ne sprijine, să ne transmită liste cu persoanele pe care le-au identificat. În prima etapă, aș spune eu, cele care nu au niciun fel de ajutor din partea familiei“, a spus primarul general.
Ea a menționat că, în prezent, direcțiile de asistență socială oferă sprijin persoanelor cu dizabilități, familiilor monoparentale, persoanelor foarte în vârstă care nu au sprijin din partea aparținătorilor.
“Persoanele după o anumită vârstă trebuie să fie protejate, trebuie să stea mai mult în casă în această perioadă, e o certitudine, pentru că sunt primele vulnerabile în fața pandemiei de coronavirus. (…) Direcțiile de asistență socială trebuie să fie sprijinite, pentru că nu au capacitatea, nici ca infrastructură, nici ca număr de personal, nici financiar să facă față de unele singure.
Sunt convinsă că toate autoritățile locale au relocat și personal și infrastructură și au făcut și rectificări bugetare să susțină direcțiile sociale, dar nu va fi de ajuns. Nu poate o primărie mică sau mare să susțină un efort atât de mare. Și apar din ce în ce mai multe cazuri sociale și printre tineri: cei care au rămas fără job sau cei care au salarii foarte mici“, a precizat Firea.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că recomandările în cazil epidemiei de coronavirus devin obligații, iar pentru persoanele de peste 65 de ani se vor introduce restricții speciale.
“Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale și astfel pentru a proteja persoanele peste 65 ani. Pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui în interesul propriu să stea practic tot timpul acasă”, a subliniat Iohannis.
Pe 19 martie, Gabriela Firea anunța că seniorii, persoanele cu dizabilități și familiile monoparentale care au nevoie de ajutor în vederea aprovizionării cu alimente de bază sau medicamente pot să apeleze la Direcția Generală de Asistență Socială. Aceste persoane pot apela serviciul TELVERDE 0800 821 218, gratuit, de luni până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Persoanele cu deficiențe de auz pot da mesaj la numărul de telefon 0753.772.406.
Reprezentanții DGASMB pot achiziționa, pentru cei interesați, în limita stocurilor disponibile de pe piață, minimul necesar de alimente de bază sau medicamente. Cheltuielile sunt suportate de cei care solicită ajutorul.