Nicușor Dan este fără milă! A anunțat că îi dă afară pe capete din Primărie

609

Principala preocupare a lui Nicușor Dan, imediat după ce îşi va prelua mandatul, va fi echilibrarea financiară. Conform celor spuse de primarul ales al Capitalei, PMB are datorii de patru miliarde de lei deoarece „în patru ani s-au cheltuit banii pentru cinci ani”.

„Principala preocupare este să echilibrăm financiar. După cum ştiţi, la sfârşit de 2019, datoriile curente, dintre cele care trebuie plătite în interval de câteva săptămâni, erau de trei miliarde de lei. În momentul de faţă estimez că sunt la patru miliarde de lei. Un buget. În patru ani s-au cheltuit banii pentru cinci ani”, a transmis Nicușor Dan.

Va fi realizat un audit la nivelul Primăriei Capitale

Nicușor Dan a explicat că va fi realizat un audit la nivelul Primăriei Capitalei şi că există un acord în acest sens la nivelul PNL şi USR-PLUS „care vor avea majoritatea în CGMB”.

„La acest moment, companiile municipale înfiinţate în acest mandat sunt o gaură neagră. Doar pe capital social ele au avut undeva la 200 de milioane de euro. Cheltulieli suplimentare sau plăţi în plus faţă de ce plătea Primăria Capitalei pe acelaşi servicii sunt undeva la 70-80 de milioane de euro pe an. Deci, desfiinţarea companiilor municipale cu relocarea pentru moment a oamenilor, nu şi funcţiile politice, este primul pas care ne va aduce o mare economie”, a adăugat primarul ales al Capitalei.

De asemenea, acesta a spus că „trebuie să limităm spectacole, târguri, pe care Bucureştiul nu şi le permite în situaţia financiară în care se află”.

Citește și: Alegeri Locale 2020. Traian Băsescu a spus tot adevărul. Ce șanse are la Primăria Capitalei

O să existe nişte demiteri la nivelul conducerii Primăriei Capitale

Nicușor Dan a explicat că o să existe nişte demiteri la nivelul conducerii Primăriei Capitale.

„Pentru moment, am numit doi directori. Bineînţeles că în urma evaluărilor o să fie mai mulţi. Trebuie să facem un audit pe managementul fiecăruia dintre departament. Pentru acest moment, o să existe nişte demiteri la nivelul conducerii Primăriei Capitalei.

Am vorbit despre directorul Direcţiei Juridice. Este un domn care stă acolo în Primărie de 15 ani. Dincolo de faptul că are această vechime. Sunt sute de acte ilegale pe care le-a semnat, iar instanţa le-a anulat. Acelaşi lucru şi pentru arhitecul şef care a semnat autorizaţii, documentaţii de urbanism care au fost anulate definitiv de instanţe. E un motiv suficicent pentru ca Comisia de Disciplină să dispună încheierea colabărorii”, a spus el.

Câţi oameni au fost numiţi fără concurs în Primăria Capitalei

De asemenea, Nicușor Dan a fost întrebat câţi oameni au fost numiţi fără concurs în PMB. Acest a răspuns că nu ştie cifra exactă deoarece „instituţia asta nu a fost deloc transperantă”.

„Nu există această informaţie publică. O să pot să vi-o dau la două săptămâni după ce voi fi acolo. Oricine e competent o să rămână acolo. O să existe ca în privat evaluări profesioniste pe bază de indicatori şi există o mare aşteptare ca promovările şi în general recomandările să se facă pe muncă efectivă”, transmite primarul ales al Capitalei.

Problema termoficării cu care se confruntă Bucureștiul

„Termoenergetica nu va fi desființată, dar celelalte companii, da. Și așa vor dispărea și conducerile lor politice. O să ne uităm și la numirile care s-au făcut uneori fără concurs, fără acte inclusiv în instituțiile de subordine.

Iarna asta o să stăm mai prost decât în ultimii trei ani. Soluția pe termen mediu este să schimbăm conductele și există pentru asta bani europeni pe care îi vom accesa. Trebuie să avem un management de avarie, adică echipamente, materialele cu care se intervine, detectoarele de avarii pe care Termoenergetica le are în număr insuficient. Vom discuta și cu operatori privați, pentru că Termoenergetica nu face față singură”, a conchis Nicușor DAN.