O reţea de şase săli de fitness din Bucureşti: Noi am închis, iar în cazul în care situaţia din România se agravează, putem pune la dispoziţia autorităţilor spaţiile

    492

    Reţeaua Stay Fit Gym deţine în prezent şase săli de fitness în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 7.000 mp şi cu 6.000 de clienţi proprii activi. Acestora li se adaugă alţi circa 2.000 de oameni care vin prin parteneriatul cu reţeaua 7card.

    Sălile sunt închise în prezent în contextul pandemiei actuale, aşa că fondatorii spun că în cazul în care situaţia din România se agravează, pot pune pune la dispoziţia autorităţilor spaţiile pentru a le folosi pentru triaj sau drept spaţii de carantină.

    Citește și: BREAKING NEWS – Președintele Iohannis: Carantină aproape totală în România începând de mâine / Armata iese pe străzi / Persoanele peste 65 de ani, complet interzis să iasă din casă / Cei aflați în carantină sau izolare vor fi supravegheați electronic

    “Am închis cu o zi înainte de a se da ordinul. Le pusesem deja abonaţilor la dispoziţie posibilitatea de a-şi îngheţa abonamentele. Se simţea o scădere însă, o temere, aşa că pe 16 martie am închis”, spune Alexandru Lascăr, unul dintre cei trei fondatori au businessului.

    El adaugă că cea mai mică sală măsoară 900 mp, iar cea mai mare 1.500 mp, aşa că sunt spaţii largi ce pot fi folosite de autorităţi în situaţia în care numărul de cazuri creşte foarte mult.