Premieră medicală. În Bucureşti a fost prelevată plasmă de la un donator vindecat de COVID-19

521

Primul procedeu de donare de plasmă hiperimună cu aparatul de plasmafereză donat de o firmă privată prin Ministerul Sănătăţii a avut loc la Centrul de Transfuzie Sanguină. Plasma va ajunge la pacienţii critici internaţi în secţiile de ATI din spitalele desemnate de Ministerul Sănătății.

Pe medici i-a ghidat un reprezentant din partea firmei care a donat echipamentul. „Trece printr-un filtru şi ajunge direct acolo , este foarte bine, da! Acum sunt 100 de ml pe minut, acum avem 90, am dat. Partea roşie, pe care nu o scoatem, trebuie să se ducă undeva, şi se duce înapoi la dvs, ca să nu vă anemiaţi”, a precizat reprezentantul.

După aproximativ 40 de minute procedeul s-a încheiat. Donatorul vindecat de COVID-19 este un tânăr din Capitală.

„Aparatul nu ne-a făcut probleme. Se face testarea şi după aceea se îngheaţă, se congelează, se stochează şi, în momentul în care avem testul de anticorpi, se dă la spitale”, a declarat dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.

Citește și: La București, se propune revenirea la cursuri cu câte 15 elevi și fără clasele primare. Reacția Ministerului Educației

Marți au ajuns la Centrul de Transfuzie primii 3 donatori de plasmă, însă au donat prin procedeul clasic de donare de sânge. Plasma colectată de la persoanele vindecate se va administra doar pacienţilor critici infectaţi cu COVID-19 cu vârsta de cel puţin 18 ani care se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat de Ministerul Sănătăţii în acest sens.

Pacienţii eligibili trebuie să aibă o progresie rapidă a unei pneumonii severe şi să fie ventilați mecanic de mai puţin de 10 zile sau este în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.

Plasma recoltată de la un singur pacient poate fi administrată prin transfuzie altor trei persoane. În prezent, există trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii, la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.