Câțiva reprezentanți ai familiilor care trăiesc în casa abandonată de pe Strada Spătaru Preda au fost primiți la discuții de Primăria Sectorului 5. În urma întâlnirii, oamenilor li s-a promis ajutor la plata chiriei timp de 2 ani și că, până își vor găsi chirii, vor putea sta în casa abandonată până pe 15 martie.
O parte dintre oamenii care trăiesc în imobilul de pe Spătaru Preda nr 3, în frunte cu Florin, tată a doi copii și angajat la o fabrică de termopane, au fost primiți în audiență la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC). Oamenii au fost ajutați și de reprezentanți ai ONG-ului Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) și Asociația e-Romnja.
Florin a povestit la telefon că la început au fost „certați” de angajații DGASPC din cauza „agitației pe care au produs-o anunțând presa și ONG-urile”. „V-am fi ajutat noi, fără să mai implicăm și pe alții”, au spus reprezentanții DGASPC, conform lui Florin.
În urma discuțiilor purtate între DGASPC, familii și ONG-uri, s-a stabilit că oamenii vor primi ajutor la plata chiriei timp de 2 ani și că vor putea sta în imobilul de pe Strada Spătaru Preda până pe 15 martie, timp în care trebuie să își caute un proprietar dispus să încheie un contract de închiriere cu aceștia.
Ioana Vlad, FCDL: Pentru ca dosarul de ajutor pentru plata chiriei să fie acceptat, toate persoanele apte de muncă din familie trebuie să fie angajate cu contract de muncă.
Conform metodologiei Primăriei Sectorului 5, prin “persoană aptă de muncă” se înțelege persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are vârsta cuprinsă între 16 ani și vârsta standard de pensionare; nu urmează o formă de învățământ cursuri de zi prevăzută de lege; are starea de sănătate și capacitatea fizică și psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
„Dacă nu sunt angajați cu forme legale, ajutorul la plata chiriei este condiționat de prestarea de ore în folosul comunității, echivalentul unui regim de muncă de 4 ore pe zi”, adaugă Ioana. ONG-ul pe care îl reprezintă consideră că „este nedreaptă condiționarea unei locuințe de prestarea unei munci fără plată”. „Acest lucru e o formă de exploatare a persoanelor vulnerabile ca forță de muncă ieftină”, mai adaugă aceasta.
Pe lângă ajutorul de chirie, reprezentanții primăriei l-au asigurat pe Sali, singurul major din familia cu doi copii, că i se va face buletin provizoriu pentru a se putea angaja.
Ioana Vlad a explicat că în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Primăriei Sectorului 5 s-a stabilit ca viitoarele acțiuni ale instituției să se facă împreună cu reprezentanții ONG-ului pe care îl conduce.
Reprezentanți ai DGASPC Sector 5, împreună cu Brigada de Intervenție a Poliției Locale, au efectuat o anchetă socială și o acțiune de „informare a locatarilor din imobil”. Ioana spune că nu a fost anunțată de acest lucru.
Florin a explicat că li s-a prezentat faptul că „imobilul se află în clasa I de risc seismic” și au trebuit să semneze o hârtie pentru lua la cunoștință riscurile la care se supun locuind acolo.
Însă bărbatul nu își poate explica prezența Brigăzii de Intervenție: „Suntem oameni liniștiți, nu am făcut scandal, de ce au venit cu mascații?”, spune acesta. Contactată telefonic, Viorica Marin, șef serviciu Acordare Beneficii Sociale, din cadrul DGASPC Sector 5, prezentă la acțiunea de informare, nu a dorit să dea detalii legate de necesitatea prezenței Poliției Locale.