Stația de metrou Piața Unirii 2 din fața Centrului Comercial Unirea din București e inundată, de câteva săptămâni, de un târg de Crăciun plin de haine, magneți de frigider și bibelouri. Târgul, organizat de firma Galeriile Noi SRL, pune în pericol viața călătorilor prin plasarea căsuțelor cu produse chiar în buza ieșirii de la metrou.
Târgul de Crăciun din fața Centrului Comercial Unirea este organizat de firma Galeriile Noi SRL și avizat de Primăria Sector 3. E primul an în care primăria de sector avizează un astfel de eveniment, în anii anteriori organizatorii primind aprobările de la Primăria Capitalei. Surse din departamentul de comunicare al Primăriei Sectorului 3 ne-au declarat că societatea Galeriile Noi SRL a primit o suprafață de 160 de metri pătrați pe care pot amplasa 26 de căsuțe pentru “un târg cu specific de Crăciun”, fix în fața Centrului Comercial Unirea Shopping Center.
În avizul de funcționare primit de Galeriile Noi SRL se precizează clar obligația organizatorului de a asigura o distanță de siguranță de minimum 10 metri în jurul ieșirilor de metrou, dar și de a nu bloca accesul confortabil la trecerile de pietoni. Distanța între gura de metrou Piața Unirii 2 și prima căsuță a târgului organizat este sub standardul de siguranță de 10 metri.
Un administrator al firmei organizatoare a declarat: “Târgul de Crăciun de la Unirii respectă toate normele de siguranță”.
Citește și: ALEGE ASUMAT: 500.000 de mucuri de țigară au fost colectate și valorificate energetic
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, a declarat că tipul de amplasamente de genul târgurilor de Crăciun nu au nevoie de aviz și autorizație ISU pentru securitate la incendiu. Conform ISU București, responsabilitatea verificării respectării normelor de siguranță de către organizator aparține primăriei care a dat avizul de funcționare organizatorului, dar și ISU, prin controale neanunțate.
“Până acum nu s-au făcut controale la târgul de Crăciun de lângă Stația de Metrou Unirii 2”, încheie Daniel Vasile.
Conform avizului de funcționare de la Primăria Sectorului 3, firma organizatoare poate subînchiria căsuțele diverșilor comercianți pe o perioadă de 44 de zile, până la 11 ianuarie 2020. Firma a fost înființată în 2013 și este administrată de Diana Deaconescu și Ghinea Tudor, fiecare deținând câte 50% din companie.