VIDEO/ Sector 4: combaterea ambroziei, un plus pentru sănătate!

    592

    Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului Sector 4 contribuie printr-o serie de activități la depistarea și combaterea ambroziei. În primul rând, se efectuează frecvent verificări în teren, iar acolo unde este depistată prezența acestei plante, proprietarii primesc o somație scrisă. Dacă aceștia nu se conformează, în prima etapă primesc avertisment, iar dacă la al doilea control efectuat se constată că nu au fost luate măsuri pentru combaterea ambroziei, ei pot fi sancționați cu amendă între 1.000-5.000 lei (persoanele fizice) și 10.000-20.000 lei (persoanele juridice).

    În Sectorul 4, s-au trimis până la jumătatea lunii iunie a.c. un număr de 628 somații proprietarilor a 398 de terenuri – cu o suprafață totală de 2.664.343 mp -, pentru a le curăța de buruiana ambrozia, plantă al cărei polen provoacă alergii multor persoane.

    Începând de la mijlocul lunii iulie, până spre finele lunii septembrie, în funcție de condițiile solului și climei, ambrozia este o plantă care produce mari cantități de polen, răspândit de vânt la distanțe foarte mari, mai ales în perioadele secetoase. Planta reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor din cauza manifestărilor alergice cum ar fi rinoconjunctivită, astm, simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, iar în cazuri rare pot apărea manifestări similare șocului anafilactic.

    În acest context, s-a implicat și Colegiul Prefectural al Municipiului București, care a emis Hotărârea nr. 2/24.05.2023, prin care a decis ca administrațiile publice locale să aducă la cunoștința opiniei publice pe site-urile oficiale informațiile despre măsurile de prevenire și combatere a ambroziei.

    Ghidul pentru combaterea acestei plante, precum și situația activităților întreprinse de către polițiștii locali, în acest sens, pot fi accesate pe site-ul Primăriei Sector 4:

    Persoanele fizice sau juridice care au fost somate să curețe terenurile de ambrozie sunt obligate să informeze în scris Primăria Sectorului 4 că au efectuat aceste lucrări.