33 persoane, cadre medicale și pacienți de la Spitalului Militar Central din Capitală sunt infectate cu COVID-19, deși oficial cifra anunțată a fost de 24 cadre medicale, potrivit unui document.
Cele 33 de persoane care figurează pe listă ca fiind pozitive lucrau ori se aflau internate în 9 secții din Spitalul Militar Central din București. Secțiile afectate sunt UPU (Unitatea Primiri Urgențe), ATI/Chirurgie 1, Medicală 2, Boli Infecțioase, Neurologie, Urologie, Cardiologie 1, CCV (Chirurgie Clinică Cardiovasculară), CTIC (Compartiment Terapie Intensivă Coronarieni).
Dintre acestea, 24 de persoane sunt medici sau asistenți, iar 13 dintre cazuri au fost confirmate la cadre medicale de pe secția Cardiologie 1, aceasta fiind cea mai afectată. Primul rezultat pozitiv a venit pe 21 martie, în timp ce ultimul – în prima zi a lunii aprilie.
Multi medici din diferite secții reclamă faptul că nu sunt testați, deși au avut contact cu mulți dintre cei 33 care au virusul.
Citește și: Coronavirus: Firea spune că în București va fi demarat un program de testare pe scară largă
“Ni se promite tot timpul că vom fi testați, însă în van, suntem amânați mereu pe săptămâna următoare”, spune un cadru medical îngrijorat.
Spital dedicat demnitarilor, Spitalul Militar Central se află pe lista cu spitalele-suport pentru COVID-19, acesta externând în ultimele două săptămâni toate cazurile de pacienți non-urgențe.
“Acest spital o să preia cazurile din rândurile demnitarilor, parlamentarilor, Guvernului, adica VIP-urile societății și de aceea doamna comandant trebuie să arate că spitalul se află sub control, dar lucrurile nu sunt chiar așa”, a explicat un cadru medical din Spitalul Militar.