Termoenergetica, noul RADET de la 1 decembrie. Compania a preluat în totalitate activitatea RADET.

    702

    Anunțul făcut de Primăria Capitalei Primarul General, Gabriela Firea, a transmis că Termoenergetica București este, de la 1 decembrie, noul operator de termie al Capitalei, companie preluând, în integralitate, activitatea RADET şi angajaţii fostei regii, pentru a asigura continuitatea furnizării agentului termic în Bucureşti.

    Termoenergetica „va continua şi va dezvolta investiţiile începute de fosta regie pentru modernizarea sistemului de termoficare, necesare pentru reducerea avariilor în reţea. Am început un amplu proces de modernizare şi înlocuire a conductelor cu vechime de peste 50 de ani, care ar fi trebuit schimbate încă de acum 20-30 de ani”, a transmis Gabriela Firea pe pagina ei de Facebook.

    Primarul Capitalei a precizat că în acest an au fost contractate lucrări de intervenţie în primă urgenţă la reţea pentru 52 de şantiere în Capitală şi au fost finalizate primele lucrări,. „O parte dintre intervenţii continuă şi pe timp de iarnă, altele fiind programate pentru primăvara anului viitor, pentru a nu opri livrarea agentului termic decât pe timp de avarie.

    Citește și: Târgul de Crăciun din Piața Constituției, start pentru Sărbătorile de iarnă!

    Am încredere în profesionalismul dedicarea tuturor angajaţilor Companiei, împreună am conceput planul pe baza căruia am reuşit restartarea investiţiilor şi reducerea cu 81% a pierderilor financiare ale RADET, în ultimii trei ani”, a mai spus Firea.

    Contractul a fost aprobat, alături de documentaţia aferentă, la propunerea primarului general, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 14 noiembrie.

    La aceeaşi dată, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov a primit mandat special, în numele şi pe seama Consiliului General al Municipiului Bucureşti, să delege gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţie şi să atribuie direct contractul de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, precizează PMB.