Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este unul dintre candidații pentru funcția de primar al Capitalei. Acesta a vorbit recent despre șansele reale pe care le are împotriva Gabrielei Firea și Nicușor Dan.
Trian Băsescu este candidatul din partea PMP pentru funcția de primar al Capitalei. Fostul președinte al României a declarat că este conștient de faptul că șansele sale pentru Primăria Municipiului București sunt minime. Totuși, acesta a precizat că dorește să câștige respect.
„Ştiu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, pentru că nu mai am şansa votului pe om din 2000. Acum bucureştenii vor mai multă politică, e polarizare pe votul politic. Deci şansele mele sunt minime. Dar pot să câştig respect prezentându-mă ca un profesionist”, a spus Traian Băsescu.
Ce spun sondajele
Sâmbătă, Nicușor Dan a prezentat un sondaj care arată șansele fiecărui candidat pentru funcția de primar al Capitalei.
Sondajul arată că Traian Băsescu ar avea 9%, iar distanţa dintre primii doi clasaţi este mai mică de 2 %, ceea ce înseamnă că dreapta pierde prin prezenţa fostului primar la alegeri.
Mai mult decât atât, Traian Băsescu a declarat duminică seara că, dacă liberalii pierd din nou Primăria Capitalei, va avea grijă ca Ludovic Orban să rămână fără „serviciu”. Fostul preşedinte a spus că nu-l va ierta pe premier şi că va contribui la prăbuşirea lui.
Citește și: Case de pariuri: Firea câștigă teren în fața lui Nicușor Dan
Ce a mai spus Băsescu duminică seara
„Nicuşor Dan va câştiga pe muchie, dacă va câştiga. Sunt şanse mari să piardă. Dacă liberalii pierd Primaria Capitalei, în următoarea săptămână Ludovic Orban iar rămâne fără serviciu. Pentru că eu nu-l voi ierta.
Voi contribui la prăbuşirea lui. Dacă a făcut o socoteală atât de proastă încât dreapta va pierde Primăria Capitalei pentru a N-a oară…Aduceţi-vă aminte ce bâlbâială a făcut dreapta la alegerile trecute. Penibilă.
Cu trei candidați schimbați. Acum nu au avut un candidat şi au făcut tot ce se poate ca Nicuşor Dan să nu câştige. Ăsta e rezultatul interesului lui Barna, ca Nicuşor Dan să nu câştige şi a interesului lui Orban, să vadă PMP sub 5 la sută să spună ‘hai nu ne mai bâzâiţi, intraţi şi voi aici unde a venit Baga cu toată trupa ca să terminăm fuziunea cu PDL-ul. Pentru că PMP este un pilon din PDL”, a spus Traian Băsescu.