Circulația la metroul din București, blocată! A intervenit SMURD-ul!

    363

    Un tren de metrou a frămas blocat marți dimineața în stația Obor, pe sensul de mers către Gara de Nord, după ce unui pasager i s-a făcut rău, a anunțat Metrorex.

    Potrivit companiei, în jurul orei 8.00, în trenul de metrou aflat în staţia Obor a fost raportată o urgenţă medicală. Unei persoane i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD.

    Citește și: Târg de Crăciun în Capitală începând din 20 noiembrie, în Piaţa Constituţiei

    Trenul a rămas staţionat la peron până la încheierea procedurilor ce se impun în astfel de cazuri și călătorii debarcați. Circulația trenurilor de metrou s-a desfășurat pe celălalt fir de mers, în sistem pendulă.

    Pasagerii din trenul oprit își continuă călătoria cu trenuri sosite la cealaltă linie. De altfel, călătorii aflați la metrou în această perioadă sunt informați prin intermediul instalației de sonorizare din stații, a informat Metrorex.