Animalele cu proprietar vor fi numărate pentru prima dată în Bucureşti.
Recensământul va fi făcut de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.
Un proiect în acest sens se află pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei şi este supus dezbaterii publice până pe 12 septembrie.
Proprietarii de animale din Bucureşti trebuie să declare ce fel de animal deţin şi toate datele legate de acesta: rasă, specie, culoare, talie, sex, vârstă şi aşa mai departe.
De-asemenea, trebuie să anunţe şi dacă acesta dispare, e înstrăinat, moare sau face pui.
Proprietarii care refuză sau uită vor fi amendaţi – se prevede în proiectul Primăriei Capitalei. În funcţie de faptă – cu amenzi între 200 şi 800 de lei.
În urma recensământului se va face un Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar.
În România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie.
Se aproximează, însă, că ar fi 11 milioane, dintre care 4 milioane câini şi 4,2 milioane pisici.
Un studiu din 2015 arată că 48% dintre românii din oraşe deţin animale de companie.
În Bucureşti – o familie din trei.