La 40 de minute distanță de la un comunicat în care se motiva energic achiziția SUV-urilor ”puternice”, cu volan îmbrăcat în piele, și multe alte opțiuni costisitoare – unele chiar inutile dacă se iau în considerare precizările din comunicat cu privire la destinația acestor vehicule de către Energetica -, Primăria a revenit cu un altul.
În cel din urmă se menționează faptul că Gabriela Firea ar fi sancționat conducerea companiei Energetica și ar fi dispus mai multe măsuri.În cel de-al doilea comunicat se face referire la reacția Gabriela Firea față de achiziția companiei municipale, pe care nu o consideră necesară. În plus, primarul general al Capitalei spune că a „dispus realizarea unei analize minuțioase a tuturor achizițiilor acestei companii”.
Potrivit comunicatului, Firea a cerut remedierea acestei situații, „eventual prin vânzarea lor și achiziția unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”. Compania municipală Energetica a cumpărat trei SUV-uri, în condițiile în care mulți bucureșteni nu au apă caldă și căldură, scrie Ciprian Ciucu, consilier general la Primăria Capitalei.
Valoarea totală a celor trei autoturisme este de 380.000 de lei. Mașinile au pilot automat, scaune și volan încălzite, încărcare telefon wireless, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele.
Primarul General, Gabriela Firea, a sancționat conducerea Companiei Municipale Energetica, în urma achiziției a trei autoturisme cu tracțiune integrală. Deși realizată cu respectarea prevederilor legale și în deplină transparență, achiziția nu este oportună, în opinia edilului-șef. Primarul General: „Nu sunt de acord cu astfel de achiziții, pe care nu le consider absolut necesare pentru o companie municipală. În consecință, am solicitat remedierea acestei situații, eventual prin vânzarea lor și achiziția unora mai potrivite pentru domeniul lor de activitate”.
Totodată, Primarul General a dispus realizarea unei analize minuțioase a tuturor achizițiilor acestei companii.