Primele opt autobuze hibrid Mercedes Citaro au început deja să circule în Bucureşti, pe traseul liniei 131, potrivit unui comunicat al Societăţii de Transport Bucureşti.
Astfel, noile vehicule vor tranzita zona centrală a Capitalei, respectiv Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, Arcul de Triumf, Piaţa Presei, până la Complexul Comercial Băneasa.
Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcţii special destinate persoanelor cu dizabilităţi, au instalaţie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum şi un sistem informatic performant care permite furnizarea informaţiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real.
Citește și: Dâmboviţa, transformată într-un râu de dejecţii. De ce nu merge staţia de epurare Glina
În total, STB a achiziţionat 130 de autobuze de acest tip, cu finanţare nerambursabilă. Valoarea totală a contractului este de 195,2 milioane de lei, fără TVA, iar finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul “Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”.
Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate pana în ianuarie 2021. Acestea au o capacitate de până la 100 de pasageri, 27 aşezaţi şi 65 în picioare. Noile autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid au o garantie de tip Full Warranty, de 8 ani şi 480.000 de km.