Gara de Nord din București este monument istoric și, totodată, cea mai mare gară din România. După mai bine de 20 de ani, va fi modernizată, prin fonduri europene. Lucrările ar urma să înceapă în 2023, iar teoretic, ar putea fi gata cel mai devreme în anul 2027.
Investiția pentru modernizarea Gării de Nord din București a fost supusă dezbaterii publice și trebuie aprobată în Guvern în perioada următoare.
Citește și: Primele probe pe timp de zi ale tramvaielor Imperio în București. În scurt timp, ar trebui să iasă pe traseu
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii își dorește ca, în primul rând, clădirile să fie consolidate și reabilitate. Aceste lucrări valorează peste 120 de milioane de euro, iar termenul de finalizare este de 4 ani. Astfel, Capitala ar urma să aibă o gară modernă în anul 2027, dacă totul ar decurge conform planului.
În 1999 a avut loc ultima reparație capitală
Construită în urmă cu 150 de ani, Gara de Nord din București este monument istoric. În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare. Ultima reparație capitală a avut loc în urmă cu 23 de ani, în anul 1999.
De ani de zile, autoritățile discută despre modernizarea întregii zone a gării, dar proiectul nu a fost pus în practică niciodată din cauza birocrației. După ce vor fi reabilitate și consolidate clădirile (prima fază), vor fi modernizate peroanele, dar și alte facilități (a doua fază a proiectului).