Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că o doctoriţă din cadrul DSP Bucureşti a fost depistată pozitiv pentru COVID-19, iar contacţii acesteia au fost izolaţi. Tătaru a anunţat că o echipă de la minister va face verificări la DSP.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că doctoriţa a anunţat luni că a fost depistată cu COVID-19, „în contextul în care de vineri se simţea rău şi a stat acasă până luni”.
„O doamnă doctor depistată pozitiv, care a avut cinci contacţi direcţi, toţi sunt în izolare în acest moment, şi sunt 14 care s-au autodenunţat ca şi contacţi direcţi, urmând ca astăzi să fie testaţi fiecare dintre ei”, a spus Nelu Tătaru.
Acesta a anunţat că o comisie va face verificări la DSP.
„Urmează ca în zilele următoare să ajungă aici şi o echipă de la Ministerul Sănătăţii care să evalueze toată această anchetă şi contextul în care s-a desfăşurat ancheta”, a precizat ministrul.
El a anunţat că astfel de verificări vor fi făcute în toate DSP-urile din ţară.
Citește și: Tratamente stomatologice gratuite pentru elevi si studenti. Cabinete disponibile, programări
„Este necesară o evaluare la nivelul tuturor DSP-urilor, a tot ce înseamnă evaluarea pacienţilor care în cele două săptămâni de vid legislativ nu s-au regăsit internaţi sau nu s-au regăsit sub controlul unui medic, precum şi anchetele epidemiologice în derulare”, a mai spus Nelu Tătaru.
În ceea ce priveşte cazurile apărute la un cămin de bătrâni din sectorul 1 din Bucureşti, Nelu Tătaru a declarat că a cerut o retestare şi o reevaluare a situaţiei.
„Am văzut, sunt testaţi în acest moment toţi. Ieri au fost trei care au acuzat simptome, au fost la spital, doi s-au reîntors în acest moment. Toţi sunt testaţi, eu am cerut restestare şi o reevaluare”, a spus Tătaru.