O mașină, în care aflau doi francezi, a plonjat în Lacul Floreasca din București

455

Un autoturism a căzut în Lacul Floreasca din București, vineri, 11 noiembrie, în jurul orei 07:00, a transmis ISU București. În urma incidentului au rezultat două victime, care sunt conștiente și care au fost duse la spital.

Mașina s-a scufundat cu totul, după ce a căzut, dărâmând gardul de beton!

Citește și: Haos în Colentina din cauza pasajului de la Doamna Ghica: trafic rutier restricționat, tramvaiul 21 nu mai circulă trei luni, autobuze deviate

„La caz au fost identificate două victime, în exteriorul autoturismului, cărora li s-a acordat primul ajutor. Ulterior au fost transportate la Spitalul Floreasca”, a transmis ISU, care a precizat că scafandrii au făcut verificări și în interiorul mașinii. Potrivit unor surse, persoanele care se aflau în mașină sunt cetățeni francezi.

Scafandrii au verificat locul, pentru a vedea dacă mai sunt și alte victime. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere și două mașini SMURD.

Traficul în zonă a fost îngreunat de intervenția echipajelor Poliției, ISU și SMURD.