Roata Mare, investiţia păguboasă din Sectorul 2

    591

    Într-un interviu, Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, a vorbit despre o investiţie care, potrivit declaraţiilor sale, aduce pierderi administraţiei publice locale.

    Dan Cristian Popescu a vorbit, în cadrul interviului, despre Parcul de agrement Tei, o investiţie realizată, cu fonduri locale, guvernamentale şi europene. Viceprimarul a declarat că proiectul nu este unul profitabil pentru administraţie, veniturile realizate acolo nereuşind să acopere costurile.

    Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ – De când începe RIDICAREA mașinilor parcate neregulamentar în București

    E o investiţie destul de proastă care generează pierderi şi acum. O parte din banii investiţi în proiect au fost bani europeni şi noi suntem obligaţi să ţinem cinci ani de zile întregul parc. Vin oameni, dar nu atât de mulţi încât să acopere costurile. Noi trebuie să avem acolo 40 şi ceva de angajaţi, aşa a fost făcut SF-ul şi noi trebuie să-i ţinem acolo; fiind bani europeni, nu poţi să modifici nimic. Au fost, în total, investiţi acolo 64 de milioane de lei“, a declarat viceprimarul Dan Cristian Popescu într-un interviu acordat DC News.