Sectorul din Capitală care plăteşte trei milioane de euro „taxă de aşteptare“ pentru deszăpezire. Ce spune primăria

    596

    Conducerea instituţiei a ignorat şi legislaţia, şi decizii definitive date de instanţă, care o obligau să organizeze licitaţie. Mihai Toader, primarul Sectorului 2 a refuzat să dea un răspuns.

    L-a desemnat pe viceprimar să dea declaraţii, conform digi24.ro. Cele trei milioane de euro reprezintă două treimi din valoarea întregului contract de deszăpezire din această iarnă. Intră la categoria „tarif de aşteptare”.

    Concret, firma a fost plătită cu 30 de mii de euro pe zi să stea şi să privească cerul senin. Că… poate vine zăpada. „Aşteptarea sunt acei oameni care dorm 24 de ore din 24 în campusul nostru de aici şi în momentul în care trebuie să intrăm în dispozitivul de lucru, în zece minute colegii mei sunt la volanul maşinilor.

    Nu ştiu câte milioane, dar încasează aşteptare. Nu este normal?” a precizat Ilie Ciuclea, patronul Supercom, fost senator PSD. Contractul de deszăpezire din Sectorul 2 are o valoare de 24 de milioane de lei.

    Citește și: De ce OPOZIȚIA nu există în sectorul 2: Consilier local de la PNL, contracte cu statul în valoare de peste 100.000 de euro

    O treime din această sumă este alocată deszăpezirii propriu-zise, adică şase milioane de lei pentru cheltuieli cu utilajele plus două milioane de lei, pentru sare şi nisip. Celelalte două treimi sunt alocate pentru aşteptare, vorbim despre peste 15 milioane 700 de mii de lei, adică aproape 3 milioane şi jumătate de euro, mai arată Digi24.

    Aceeaşi companie deszăpezeşte Sectorul 2 de 20 de ani. Primăria nu a mai organizat licitaţie din 1999. Contractele încheiate atunci de primarul Viorel Lis erau valabile pentru cinci ani. Din 2004, primăriile de sector au fost obligate să organizeze licitaţii. Tot ce au făcut, însă, a fost să prelungească, prin acte adiţionale, contractele existente. Patru ani mai târziu, povestea s-a repetat.

    Consiliul Concurenţei a intrat atunci pe fir. Acţiunea a vizat sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6. Sectorul 5 folosea angajaţi proprii pentru astfel de servicii. În octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a obligat toate primăriile de sector să organizeze licitaţii publice. Primăria Sectorului 2 a atacat decizia.

    Automat, a amânat şi licitaţia. „Nu cred că e vorba de a prefera o anumită firmă. Vorbesc de cel puţin ultimii doi ani. E varianta legală. Nu poţi opri acest contract. Dacă opreşti contractul, vă daţi seama unde se poate ajunge? E o utilitate strict necesară”, a mai declarat, conform digi24.ro, Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2. Patronul firmei Supercom, Ilie Ciuclea, a fost coleg de partid atât cu fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, cât şi cu actualul edil, Mihai Toader.

    Comparativ cu celelalte primării din Capitală, sectorul 6, care are o suprafaţă cu doar cinci kilometri pătraţi mai mare, plăteşte de opt ori mai puţin pentru deszăpezire. Aproape 3 milioane de lei. Şi nu există taxă de aşteptare. Firma este plătită strict pentru serviciile efectuate.

    În sectorul 4, factura este de şase ori mai mică. 4 milioane 470 de mii de lei.